Paradoxuri şi iar paradoxuri într-o lume tristă cu ea însăşi

Trăim vremuri paradoxale, într-o lume paradoxală. Ne justificăm prezentul prin trecut, dar încercăm permanent să îl uităm prin faptele noastre. Nu vedem viitorul decât prin prisma prezentului dar nu şi al trecutului lucru care ne limitează introspecţia obiectivă asupra fiinţei noastre. Trăim o permanentă lamentare faţă de mizeria noastră şi dăm vina unii pe alţii, oricare dintre noi ar juca rolul de călău sau victimă. Ne întrebăm despre soarta noatră, dar nu întrebăm despre soarta celui de lângă noi. Ne privim ca victime, dar nu ne vedem ca nişte călăi. Aceste paradoxuri le trăim astăzi într-o Românie debusolată şi plină de regrete, regrete după vremurile când mâncam salam cu soia, după vremurile în care elogiam linguşitor pe regele străin.

"A avea" versus "A fi"

"A avea " şi "a fi", două verbe atât de folosite în viaţa noastra, două verbe esenţiale pentru a înţelege ce se petrece în jurul nostru, pentru a putea lua contact cu sine şi cu restul. Dar ce reprezintă aceste două verbe pentru omul de azi? Ce semnificaţie mai au ele pentru el?
"A avea" astăzi este pe buzele tuturor, toţi doresc aceste verb îl sorb în priviri ca pe un vin deosebit de dulce, nimic nu se compară cu această seducătoare acţiune. Când "nu ai "ne spune societatea de azi este ca si cum ai muri, ai fi stors şi terminat ca fiinţă. Totul se învârte în jurul acestui cuvânt, inclusiv omul al cărui sclav este. Dar ce se întâmplă cu verbul "a fi"? Din păcate nimic interesant, el e indispensabil, dar permanent blamat. Nimeni nu se mai gândeşte la el sau, dacă face acest gest instinctiv, de fiinţă raţională, strâmbă din nas, sau se face că îl ignoră. Aceste două verbe nu sunt numai o parte de vorbire care reflectă o acţiune (cf. DEX), ci reprezintă o materializare a unei stări de fapt, a unei realităţi. Din păcate omul de azi este sclavul lui "a avea" ca materializare a stării sale interioare, şi nu a lui "a fi". Dacă "a fi " îl personalizează şi mai mult pe om, "a avea" accentuat şi depravat, îl depersonalizează pe om, separându-l de împlinire. Aceste două verbe ca materializări ale unor acţiuni interioare reflectă două stări de fapt, iar analizarea lumii de astăzi nu poate fi realizată ignorând aceste două cuvinte.